luni, 13 iulie 2009

Nimeni nu este acasa






Saptamana trecuta au murit toti : parinti, bunici, nepoti si veri. Cu doua saptamani inainte s-a anuntat cutremur. Era ceata in dimineata zilei de lunea trecuta cand au anuntat, la radio, greva electricienilor. Am ramas in bezna.
– Mama, am spus, las-o balta! Asa e la disperare, incearca sa plangi.
A inceput sa ploua, dupa vreo doua ore. Se auzea trenul oprind in gara. Mancam ardei copt. Mi-era frig. – Io nu ma mai duc la scoala!
In acel moment a aparut dinozaurul. N-avea foc la el. S-a uitat pe geam la noi, cateva minute, dupa care a inceput sa ne manance, doi cate doi, la interval de o jumatate de ora.
- Crezi ca rezolvam ceva daca chemam politia? – Las-o balta, mama, mai bine chemam vecinii.
Noi stam la etajul opt. Eram in chef, de ziua tatei. Atunci vecinul de deasupra noastra a iesit pe geam, pentru a se arunca. A nimerit pe coama dinozaurului, care o manca pe mama. Ramasesem singur, aveam gripa, am fugit la farmacie.
- E un balaur in fata blocului!
A fost prima oara-n viata mea cand m-am balbait. Grasul de patron rade, inghitind vitamina C.
- O sa fie iarna grea, sefule, ca ma mananca fruntea ca la draci, ba nene, se intinde farmacista in scaun.
Am plecat spre politie. Pe drum ma agata un tip. – Hai, ca am dolari de schimbat! – Las-o balta, ca ma grabesc. Se tine dupa mine. Ma-ntorc si-l scuip, de nervi. Primesc doi pumni in fata.


A muri este o datorie


- Io, ba, mi-am platit toate datoriile, ca ma...acuma pe voi! M-am impiedicat de betiv, la etajul doi. – Ce vrei, ba? – Da-te la o parte! – Aici e spital, ba!
Incepe cutremurul. Cad blocuri, ard masini, electricienii ies din greva, medicii isi termina cafelele, apar macaralele. Betivul a gasit o coada de matura si-si da cu ea in cap : "Nu mai vreau sa beau! Nu mai vreau sa beau!"
Intalnesc un politist. Ii spun ca mi-a murit familia in burta unui balaur.
- Va rog sa va adresati biroului de presa. Eu nu sunt cu…
Bat la prima usa, pe dreapta, si gasesc o sora medicala.
- Trebuie sa ma credeti! – Si unde e balaurul? – Acum e sus, pe spital.
Pe sufletul meu ca n-am mintit! M-apuca mila cand o vad pe fata asta cu cata disperare telefoneaza directorului : "Domnule director, la mine e un nebun care vrea sa ma stranga de gat. Salvati-ma!"
Cand sa ies, da peste mine vecinul de la etajul noua : “Un balaur a incercat sa ma manance!” Vine politistul. Sora medicala, care n-are mai mult de treizeci de ani : “Astia doi vor sa ma omoare!” Politistul se scobeste in nas : “Ce-aveti, ba, cu ea?” Incerc sa explic situatia cu balaurul de pe spital. – Domnisoara, nu va speriati. Cred ca domnii n-au gasit inca biroul de presa al Politiei.


Antena de camera


Aseara m-am culcat la zece. Am visat clatite cu varza. Ma trezesc sub dusul fierbinte. Beau o cana cu ceai. In drum spre servici, ma gandesc cum ii spun sefului ca-mi dau demisia. Ajung in biroul meu cu jumatate de ora intarziere si sunt anuntat ca mi-au taiat o zi.
– De ce o zi? – Am auzit ca vrei sa-ti dai demisia. – M-au dat afara. – Si pe mai cine? – Te-au vrut si pe tine. – Erai cea mai buna! – Pana ieri, cand le-am spus ca un balaur mi-a mancat sotul si copiii…
- Ce faci cu ultimul salariu? – Cred ca-mi iau ceva de baut acasa. – Ma iei si pe mine la bautura ta?
E trei dimineata. Ne uitam la televizor, cu antena de camera. – Tine-o, aduc apa.
E un film de groaza. Antena trebuie tinuta in mana, altfel nu mai vedem de “purici”. Stam in pat cu antena intre noi. Mancam floricele. E un film cu un balaur razbunator. Avem pofta de mancare.
Trei zile n-am iesit din casa. Am inregistrat filmul si l-am re-re-re-revazut. – Ti-a placut? – M-am plictisit. Aveam trei copii. Eram in divort. Traiam de cinci ani la etajul sase, liftul defect, televizor defect, barbat defect. – Nu zau?! – Pe bune! Tu ce ce nu te-ai insurat? – Ma-ndragostisem de tine. – Am vazut eu ceva...
– Ce facem daca vine balaurul? – Am un pistol in poseta.
Stirile de pranz : “Astazi la primele ore, pana la rasaritul soarelui, un balaur cu mai multe capete a atacat orasul. Biroul de presa al Politiei n-a fost in masura sa ne dea amanunte”. “Pompierii sunt plecati in concediu”. “Cetateni, balaurul i-a mancat pe primar, pe comandantul Politiei si pe directorul Spitalului Municipal”. “La aceasta ora, mii de cetateni au iesit in strada”. Am scapat antena din mana.


Opozitia


Se pare ca au aparut foarte multi balauri. Au fost mancati, la interval de o jumatate de ora : presedintele, prim-ministrul, toti parlamentarii si o gramada de politisti. Opozitia a facut apel la ajutor umanitar de urgenta. Poporul cere arme. Balaurii au disparut. A inceput sa ninga.
Ma-ntalnesc cu fostul meu sef : “Daca nu-ti dadeai demisia, acum te reangajam. Pe mine m-au dat afara”.
Eu si fosta colega, la brat, pe bulevardul pustiu, cu batista la nas : s-a dat cu lacrimogene. Un elicopter imprastie manifeste : “Fugiti, vin balaurii! Guvernul inca nu si-a dat demisia”.
Grabim pasul. Mi-e foame. Mai am jumatate de salariu. Cumparam floricele. S-au scumpit. Cativa oameni trec pe langa noi, strigand de bucurie : “Vin balaurii!”
Acasa. Dau telefon unui ziarist. – Ce s-aude, ma, cu balaurii? – Nu e, ma, balauri, e altceva. Nu stiu. Mai vorbim noi.
Mai am un prieten ziarist : "N-au mancat decat jumatate din prim-ministru, pentru c-a aparut nevasta-sa. S-au intors pompierii din vacanta. Altceva ce mai vrei?" – Nu-nteleg de ce-au mancat-o pe maica-mea! - Cred c-a fost o greseala. – Chiar sunt balauri? – Nu i-a vazut nimeni de-aproape. Poate e mana Opozitiei...
- Vin balaurii! I-am vazut, striga vecina.
Trei balauri au trecut pe langa blocul meu. Scoteau flacari pe nari, dar nu se grabeau. Au coada rosie, capul e verde, picioarele, scurte, sunt galbene. Le taie calea o pisica neagra. Balaurii se dau trei pasi inapoi, scuipa-n san si merg mai departe. Ultimul balaur aluneca pe gheata si cade cu botu-n gard. Curge sange. Furios, da cu coada de pamant, se ridica greoi si pleaca. Fuge, sa-i prinda din urma pe ceilalti doi, care nu l-au asteptat, indiferenti. Ajung la Guvern. Multimea striga : “Ura! Ura! Pe ei, acum, pe ei!”, dupa care fug toti mancand pamantul. Vreo zece balauri au inconjurat Guvernul. Scot flacari si dau cu cozile de pamant. Vin pompierii...



( text scris in 2 decembrie 1993 si publicat in revista “Raluca", in 1995 )