marți, 29 iunie 2010

Girafa salveaza Romania

Tocmai ce intrara in tara porcul viteaz, foca, puffy, super-puffy, scroafa-n papuci, balena, vulturul barbos, cioara vopsita, cainele fara coada, berbecul noduros, girafa bengoasa, iepurele cu motor si lupul bestial. Stop! La vama. Actele la control. Tipa gardianul. Se cauta lumea prin buzunare dupa pasapoarte. Porcul viteaz, care e sef mare peste trib, i-a aliniat pe toti, de la foca la girafa, sa stea cuminti in banca lor si sa nu fluiere a paguba. Ce se intampla? Este interesat lupul. Nimic spectaculos - vor sa ne scaneze. Bun, intra, pe rand, toti prietenii nostri prin cutia milei, sa vada gardienii care dintre oaspeti are idei mai bune. Cum tara trece prin criza si nimic nu e bun, ce s-au gandit autoritatile - ia sa furam ideile cele mai bune de la oaspeti. Care cum vine, il puricam, il stoarcem de idei, poate se nimereste una geniala care poate salva Romania de la dezastru. Zis si facut.

Trecura porcul si restul lumii prin scanare. Si ce sa vezi - se aprinse becul verde. Era becul pentru idei geniale. Trinc! Face becul. Se da alarma. Vin trupele speciale. Cine e cu ideea geniala? Intreaba toti. Iata si raspunsul - girafa. Ea e cu ideea. Trupele speciale au datoria sa protejeze de acum incolo ideea, pana cand aceasta va fi transportata intr-un cufar aurit, pana la Bucuresti. Cu tot cu aer conditionat in cufar. Sa nu se strice ideea pe drum. Sau mai rau - sa prinda mucegai. Ca atunci s-a zis cu ea. Potrivit specialistilor, o idee mucegaita va avea exact efectul invers, fata de beneficiile unei idei proaspete si apetisante. Dar sa nu ne mai lungim la vorba. Girafa a fost introdusa, cu tot cu ideile sale, in cufar. Iar cufarul pus intr-un camion. Iar camionul pus intr-un vapor. Iar vaporul pus pe Dunare, care, la randul ei, s-a umflat, si-a marit viteza de curgere, a navalit peste Bucuresti si s-a pravalit peste zidurile Guvernului, alunecand pe scari, prin culoarele intunecoase, pana in cabinetul primului ministru. Care astepta linistit la birou, sa auda ce are girafa de spus.

Ce are girafa de spus? Iata un memoriu pe care girafa l-a scris pe drumul spre Bucuresti. Domnule premier, am auzit ca in Romania sunt multi oameni care mananca cacat. N-am prea inteles ideea, pentru ca eu nu-s de prin partile astea. Numai ca mi se pare extrem de interesant sa ajungi sa-ti mananci propria productie intestinala. Si sa te mai si saturi. Si mai ales sa-ti placa, de sa te lingi pe bot si pe degete. Sincera sa fiu, n-am mai auzit la alte popoare, pe unde am mai fost, pe planeta asta, sa manance cacat, dar daca voua, romanilor, va place asa de mult, ar trebui sa-l introduceti in alimentatia de baza, care sa serveasca astfel patria si poporul, pentru propasirea natiei si pentru un viitor mai bun. Pe scurt, va rog sa dispuneti, in calitate de prim-ministru, ca in toate magazinele din tara sa se introduca rahat pe toate caile, in pachete mici si mari, la conducta, la robinet, sub forma de inghetata, de carne, de legume si fructe, glazurat, cu ciocolata si vanilie, si cu deodorant, numai sa miroasa bine si sa fie mancat mai cu pofta. Pentru cei care se tem sa nu se strice la stomac, dar si pentru cei carora le e frica sa nu le puta gura a cacat, iata si ideea de baza - sa manance rahat cu ceapa.

Avand in vedere cele semnalate, este clar ca s-ar face o economie fenomenala in bugetul tarii. N-ar mai manca lumea carne, legume, fructe, mezeluri, ar trebui astfel inchise toate fabricile, abatoarele, s-ar pune agricultura pe butuci, ca nici de paine, cozonaci, vaci, boi si porci n-am mai avea nevoie. Mancam cacat si ne trece foamea. E simplu, nu? Ce-i drept, statul ar trebui totusi sa faca o investitie, dar nu foarte mare - haznale. Peste tot, prin gari, in piete, in loc de indicatoarele de circulatie, la sensurile giratorii, in paduri, prin fostele lanuri de grau, in fabrici, institutii publice, firme private, spitale, peste tot. Fiecare hazna va fi dotata cu o conducta prin care se va colecta automat rahatul, care va fi introdus apoi in sticle, cutii, pungi si alte ambalaje sclipitoare. Pretul unui pachet va fi stabilit pe piata libera, evident, ca doar traim intr-o economie de piata. Oricum, un kilogram de rahat ar trebui sa fie mai ieftin decat alte feluri de mancare.

Ceva ramane totusi nelamurit - daca mananci cacat, ce fel de rahat produci dupa aceea? Va fi unul de calitate, care poate fi comercializat si mancat? E nevoie, cum sustin autoritatile si specialistii, de un studiu de impact.

Girafa se intoarce, seara, obosita printre amicii sai, care o asteptau cu masa pusa si baloane colorate, bucurosi ca un prieten de-al lor a pus umarul la salvarea economica si sociala a Romaniei. Va dati seama, in cativa ani s-ar putea ca tara asta sa ajunga printre cele mai dezvoltate din lume - se lauda girafa. Datorita mancatorilor de cacat!

miercuri, 23 iunie 2010

Gherila intestinala


Lupul a mancat oaia. Din oaie n-au mai ramas decat oasele. Imprastiate peste tot prin padure. Au venit apoi alte oi la fata locului. Au adunat oasele. Le-au spalat, le-au studiat si au ajuns la urmatoarea concluzie - e clar, lupul e un ticalos. Au venit apoi lupii. Au cules probe de sol, de sange. Le-au studiat. Si au ajuns la alta concluzie - oaia e proasta, de-aia a patrus in locul periculos in care era lupul. Si de-asta a fost mancata de lup. In consecinta, lupul nu e vinovat. El a actionat in legitima aparare. Un strain i-a calcat teritoriul. Ca urmare, lupul a sarit pe oaie si a pedepsit-o.

A doua zi. Mai multe oi au plecat intr-o expeditie de pedepsire. A lupului. Au intrat in padure. L-au cautat si l-au gasit. Pe lup. Si l-au batut, l-au scarpinat bine, l-au ciufulit, l-au tras de urechi. La final, lupul le-a mancat. Pe oi. Pe urma a murit lupul. Mancase prea mult. Pur si simplu i-a plesnit burta. Apoi a venit o comisie de lupi. Sa studieze cazul. Au studiat burta lupului. Si iata concluzia - oile au fost niste bestii. Au fost prea mari. N-au incaput in burta lupului. De-asta a murit bietul lup. Bietul! Alte oi au studiat si ele cazul. Au studiat mult. Foarte mult. Cat mai mult. Pe toate partile. Si au ajuns la alta concluzie - lupul nu avea dintii suficient de ascutiti. De-asta n-a putut sa mestece cum trebuie carnea de oaie. A inghitit-o nemestecata. Si i-a cazut greu la stomac. In acest caz, vinovat este fierarul. El n-a ascutit bine dintii lupului.

A treia zi. Si ultima. Lupii si oile au decis sa se intalneasca la o sedinta. Sa reglementeze situatia. Relatiile dintre ei. Ca sa nu mai apara disensiuni. Pe viitor. S-au adunat la marginea padurii. O masa mare. Plina cu bucate de toate felurile. Verdeturi. Mezeluri. Branzeturi. Sucuri naturale. Apa plata. Gratare. Numai cu carne de pui. Mananca toti. Lupii sar la pui. Oile sar la verdeturi. Raman nemancate mezelurile. Una dintre oi le miroase. Din ce-or fi facute? Un lup se ridica si ii da raspunsul - din oaie. Se lasa linistea. Mormantala. Din oaie? - sar de colo oile, infuriate. Dragelor, se ridica apoi un lup batran. Nu fiti impacientate. Acestea au fost oi care au vrut sa experimenteze o noua stare - aceea de-a fi inghitite de lup, fara sa fie mestecate mai intai. Nedumerire. Nici macar lupii cei tineri nu intelegeau, daramite oile. Au fost mestecate de masini. Vine raspunsul. Si nici macar nu mai sunt singure, acolo, in salam. Pentru ca oaia este amestecata cu puiul, cu porcul, vaca si capra, la care se adauga mirodenii, chimicale, apa. Devine un conglomerat.

Salamul este, in consecinta, o armata a victimelor in gura calaului. O armata? Se intreaba oile, gandindu-se la posibilitatea aceasta extraordinara, prin care o lume intreaga s-a rasculat impotriva opresorului. Mancati voi, noi nu mancam - spun oile, adresandu-se lupilor. Si lupii sar pe salam. Cu mare graba. Oile privesc cum liota de porci, vaci, pui si oi navalesc in gura lupului. Hopa, sa vezi ce batalie o sa fie, sa vezi ce patesc lupii! Se gandesc oile cum lupii vor fi atacati din interior. Va fi un razboi de gherila intestinala. Interesanta expresia, nu? Gherila intestinala - se felicita una dintre oi pentru ideea ei, pe care o noteaza repede intr-un caiet, ca sa n-o uite.

La final. Lupii ragaie de mama focului. Un damf greu de suportat rastoarna masa, ca o furtuna devastatoare, aruncand oile cat colo. Farfuriile se sparg, totul se naruie. Multi copaci din jur au fost doborati. Cerul parca a fost pictat in cele mai negre culori. Normal, de la stomacul lupilor se trage. Prea multa intunecime e acolo. Asa o fi? Se intreaba alta oaie, care a scapat doar cu un cucui, dupa ce-a aterizat la cativa metri inaltime, intr-un pom. Lupii stau acum intinsi pe pajiste, cu burta la soare. Au mancat, au baut, au chef de un somn bun si lung. Si cu sedinta cum ramane? Intreaba oaia-sefa. Lupul-sef raspunde : mai pe la noapte, apoi cade intr-un sforait care e numai bun pentru sfaramat pietre. Ce expresie frumoasa! Sforait care sparge pietre. Se bucura din nou oaia cu carnetul de notite. Si iar scrie.

Iata cum lupii au fost, in final, invinsi, noteaza cronicarul. Dupa ce au mancat pana n-au mai putut, a venit razbunarea cea mare - armata de oi, vaci, pui si capre, toate infratite in manie, cum era si normal, toate au patruns in stomacul lupilor, au dat navala fara mila, le-au provocat ragaituri si vanturi, care in final s-au soldat cu un somn greu. Lupii sunt la pamant. La pamant! Inerti. Inerti? Unde am mai auzit eu expresia asta? Se intreaba oaia.

joi, 10 iunie 2010

Portar la buze


Incepi prin a spune asa - a fost. Bun. Mai departe. Cum iti evaluezi clipa? E, aici e aici. Stai intre iarba si nori, cascand. E clar, n-ai dormit azi-noapte. N-am dormit? Of! Eu stiam altceva. Ce? Asta e problema - ce poti spune cu adevarat despre tine? Daca poti. Daca crezi ca cineva te va intelege. Ca si cum ti-ar tremura mana cand torni apa intr-un pahar cu gura stramta. Atat de stramta, incat fiecare picatura trebuie sa-si stoarca vaporii din ea, ca sa intre acolo.

Mai departe. Pana unde? Te uiti in toate partile, stai de vorba cu tine si nu stii - e bine intr-acolo sau intr-acolo? Sau nicaieri? Sa stai pe loc? Mai bine, mi se sopteste. Bun, stau pe loc, dar macar sa fac un joc de picioare, sa sar. Nu, vine alta indicatie. Stai nemiscat. Astept. E clar. Ce e clar? S-o luam metodic - am venit azi aici, la voi, la firma. Patronul imi trimite prin secretara raspunsul - nu! Categoric nu. Si astept. Sa se schimbe cotatiile bursei, sa se schimbe actionariatul firmei. Doar asa m-or angaja si pe mine? Portar. Au dat anunt la ziar. Au nevoie de portar. In fine, stau ce stau - o ora, doua, trei, patru. Frate, dar pana cand? Trec fustele pe langa mine, despicate pana la fundurile de balet printre dosare. Si voci pitigaiate traverseaza firma. Rujuri, tampoane, deodorante. Clar. Firma numai cu femei. Condusa de un barbat. Si eu stau chiar in mijlocul halei de birouri. In picioare. Pana si pantalonii mi-au obosit.

Gata, se termina programul. Pleaca lumea acasa. Eu - pe loc. Astept. Vin doua buze strident rujate si-mi spun sa intru. Unde? Draga, nu in gura mea, deocamdata! Rade pana si verigheta de pe degetul doamnei. In sala intunecoasa. Draperiile lasate. Din spatele biroului negru o umbra se ridica greoi si incearca sa ma striveasca. Dau sa fug. - Stai! Stau. Din fumul gros de trabuc se intrupeaza obraji slaninosi, nas alunecos, frunte ascunsa sub claia de par negru si ochi somnorosi. Ma gandesc. N-a dormit bine azi-noapte. Am fost tovarasi de vise turtite din cauza realitatii beligerante.

-Draga, incepe sa vorbeasca patronul. Te-am testat, esti bun de portar. Ai stat nemiscat. Bravo! De maine vii la lucru. Bafta! Ies repede. Primesc de la secretara fisa postului. Sa vedeti ce am de facut - sa stau nemiscat in mijlocul halei de birouri. Ca azi. Doar atat? Dar eu voi fi portar. Ar trebui sa stau la poarta! Raspuns - pazesti altceva. Ce? Ramane de vazut. - Noi, femeile, avem imaginatie bogata! Zice secretara. Buze moi si groase. Ruj alunecos. Limba saltareata. Pometi ciupiti.

Astept lista completa...