miercuri, 29 decembrie 2010

Salam cu soia pentru patrioti


Eeee, si uite asa. Asa ce? Asa si asa. Asta e dialog? Dar ce? Nu stiu exact. Trebuie sa stii. Oare? Era odata o tara. Frumosa. Esti sigur? Da, da. Bun. Mai departe. Si in tara asta era un popor. Aha, deja incep problemele! Si poporul acesta facea pliante pentru turistii straini. Sa vina in tara aia. Cam nasol, daca ajunsesera la pliante! Altfel nu puteau sa-i pacaleasca? Of, cat esti de vulgar - auzi, sa-i pacaleasca. Asta de unde ai mai scos-o? Stai putin, vorbesc de publicitate. Pai, ce e publicitatea? Da, chiar, ce e? O minciuna. Ei na! P-asta de unde ai mai scos-o? De la un clip publicitar. Cu una care nu avea dinti in gura. Daca inchidea gura  - era frumoasa. Daca o deschidea, i se vedea. Ce, frate? Minciuna.

In fine, sa revenim la tara aia. Ce s-a mai intamplat cu ea? Pai, m-am dus si eu acolo. Intr-o vara. Citisem ca oamenii sunt frumosi, cuminti, cumpatati, primitori, iubitori. Painea pamantului! Si mi se facuse o foame... Am intrat in primul magazin, sa cer ceva. Specific. Specific? Adica cum? Adica ceva care sa aiba gust bun, culoare frumoasa, intelegi? Si sa ma satur. Si te-ai saturat? Da, da. Am stat la coada, mai intai. Trei ore. De ce? Asa statea lumea. Pai de ce? Le placea. Poftim? Sado, cumva?... A, nu, baieti buni. Povesteau, zambeau, mi-au spus si bancuri. Asa am aflat mai multe despre tara lor. Ce ai aflat? Ca exista un tip, Bula, erou national. Cica l-ar vota si presedinte. Sa fie asa - presedintele Bula. Inteleg ca tara se numeste Bulania. Vezi ca ai ghicit... Esti destept, ma! De unde ai scos-o si p-asta?

Sa revenim la cel mai important moment. Ajung in fata vanzatoarei, la tejghea, si cer. Ceva bun. Sa mananc. Aprobare! Zice ea. Stau si ma uit la o musca de pe nasul ei. Al vanzatoarei. Care isi odihnea aripile tocmai inmuiate in borcanul cu smantana, care nu mai avea capac. Deci - musca isi inmuia aripile. Aha! Pentru ca era un nene care luase capacul. Si il lingea. Vanzatoarea tocmai ranjea la el. Hopa, era chiar aia din reclama fara dinti, te pomenesti! Posibil. Asa, si? Si intreb eu - cum adica? Adica - de la partid. Care partid? Ala de la conducere. Stai putin, deci ca sa iei mancare de la magazin trebuie sa ai aprobare de la partid, da? Exact! La ei trebuie aprobare pentru orice. Si ca sa te duci la toaleta. Si acolo  - in functie de ce faci. O aprobare trebuie pentru treaba mare si alta pentru aia mica. O-ho! Ok, unde-i partidul? Sa iau aprobare. Sa mananc. Nu, nu! Zice vanzatoarea. Mai intai imi spuneti mie. Ce? Cum ce? Ce vreti sa mancati. Ma gandesc. Am vazut in galantar salam de soia. Uaaaauuuu! Face vanzatoarea. Esti cumva de-al nostru? Nu, doamna. Hm, credeam ca da, pentru ca as fi zis ca esti patriot. Daca mananci salam cu soia. Numai patriotii mananca salam cu soia. Numai ei! Si iei fara aprobare.

M-am luminat la fata. Deci pentru salam nu trebuie aprobare. Cu soia! - nu. Ok, iau cu soia. O bucata. O bucata? Iar se mira vanzatoarea. Deja ii aparusera broboane de sudoare pe frunte si intre sani. Aoleo, si intre sani! M-ai dat gata! Tipul cu smantana se opreste pe data din lins capacul. Si se uita atent la mine. Lasa capacul si-si scoate carnetelul, ma intreaba cum imi zice in buletinul de identitate, ii spun, da din cap, multumit, apoi pleaca. Am vazut pe fereastra magazinului ca s-a urcat intr-o dubita neagra si a disparut ca prin farmec. Coada impietrise in urma mea. Nimeni nu mai zicea nimic. Nici pas? Nimic! Dar de ce? Pentru ca eram un strain. Mi s-a explicat mai tarziu - primul strain care a cerut sa manance salam cu soia. Iti dai seama? Asa, si? Am luat salamul, am platit, nu mult, nu era scump, dupa care dau sa plec spre hotel.

Cand sa ies din magazin, hop politia. Aoleo! Nu, stai linistit! Sa vezi - politaiul imi zice ca sunt invitat la palatul prezidential. La presedintele Bula? Nu, ma, nu-l cheama Bula. Dar, in fine, nu conteaza. Dar de ce te-a chemat? Nici mie nu mi s-a zis initial. Pe urma am aflat. Am ajuns intr-un palat. Dar ce palat, nenica! Ce de etaje, ce de candelabre, ce de ornamente, ce de lumina, ce de covoare! Vai de mine! Asa, si? Apare presedintele, in salonul oficial. Un individ cu barba. Cu barba? Lunga. Zambeste. Era cumva Mos Craciun? Aoleo, ma enervezi! Stai sa vezi. Si ma intreaba presedintele. V-a placut? Ce? Salamul. N-apucasem sa mananc. Doar ce-am iesit din magazin si m-a luat politia. I-am aratat salamul din punga. Lung, gros, maroniu. Mirosea destul de bine, sa stii. Presedintele sta si se gandeste o clipa, apoi bate din palme. Dintr-o data, tavanul salii in care ne aflam dispare. Cum dispare? Uite asa, pac! Si deasupra noastra era cerul. Instelat. Ce romantic! 

marți, 28 decembrie 2010

Pastiluta - bulinuta

Borcanul cu miere. E-he-he. Nu e bine ce faceti, doamna! Stiu, domnule, dar care-i alternativa? O gandire profunda. Cat de?... Se uita amandoi. Pana in strafunduri. Frate, da' adanca mai e! Nu i se vede capatul. Si e intuneric. Mi-e frica, zau! Zice ea. Si se retrage de pe buza prapastiei. Vai de mine, sa nu pateasca ceva, mai stii. Orice. Renunta si el la gandurile profunde, preferandu-le pe cele efemere, de la lumina zilei. A zilei? A becului, a zilei, na! Se ratoieste el. Draga, dar ce dur esti! Imi placi asa. Si ea da sa se apropie. Cand colo, sirena. Salvarea. Orice gand bun trebuie salvat. Pus comprese, dat pastiluta-bulinuta. Si mai ce? Repaos total. La pat, in casa. Of, dragule, de cand astept concediul asta! Ofteaza ea, si capul ii fuge intr-o parte. Il prinde el, la timp, inainte sa ajunga in soba. Ce noroc! A salvat cele mai bune idei pentru anul ce vine...

joi, 23 decembrie 2010

La miauneli


Draga, am asa, un fel de... De? Pai, cum sa-ti spun, nu stiu nici eu. Nu stie. Clar nu stie! Adica? Adica uite - revelionul. Ah, nu-mi spune! Stai sa-ti spun. Gata, incep. Si se face ca el vine pe un cal alb, si ma cere de  nevasta, si ne iubim adanc. Adanc? Se sperie prietena de iluziile prietenei ei. Stateau ele de vorba pe un balcon alb dintr-un bloc alb, care era intr-un oras alb, pe fundalul sclipicios al cerului negru. Of, ce tablou! Se miauna cea tanara, benoclandu-se la maimutareala de pe peretele prietenei ei. Era un tablou. Nou-nout. Cadou de la iubit, explica posesoarea. Care ce face? Cine, iubitul? Nu, draga, lasa-l sa cumpere, daca-i prost. Auzi, stii ceva, nu-mi face iubitul prost, vaco! Vai de mine, si sa vezi frizerie, dup-aia, si imbranceli, si rupt de haine, si podoabe capilare pierdute pe sub pat. La-la-la-la!
S-a pierdut...


Domnule Mos Craciun, ce parare aveti despre?... Intreaba ziarista care tocmai se molipsise de un bulgare lipit de fata ei violeta. La care Mosul, stand si uitandu-se cu disperare la trenul care se pregatea sa-i calce pe bocanci, zise cu nesat : auzi... Nu mai apuca restul, pentru ca totul se duse de rapa. Dar ce rapa, frate! Cu sania, cu zurgalai, cu hai, hai, hai! Puteti sa va inchipuiti nameti acoperind cerul? Nu puteti. Nu, dar norii sunt atat de pufosi, incat... Stai ca am pierdut sirul povestii. Unde ramasesem? A, da, cu interviul. Credeti in Mos Craciun? Daca da, dati un sms la numarul afisat pe ecran. Suna telefonul in draci. Frate, eu ii ofer cadou un fes nou, rosu. Eu o haina. Eu - bocanci. Eu - chiloti, maiou, bikini, sarmale, sanie cu zurgalai. Ehe. Mosul nu stie ce sa mai zica - ce oameni buni! Oare astia chiar cred in mine? intreaba si el la telefon. La acelasi. Cand suna, raspunde centralista. El zice - sunt Mosul. Aia il baga in origini. Adica in Laponia? Stai, draga, ca de-abia am plecat de acolo. Ma voi intoarce dupa sarbatori la mine acasa. Nu e o legenda - asta cu Laponia? Esti laponez? Il trage de haina rosie un tanc, dornic sa fie luat in brate de Mos. Nu sunt, draga, eu sunt international. Tam-tam-tam! Si apare un spot publicitar. Mosul in chiloti, pe o insula pustie, alaturi de cele mai infioratoare guri ale unor fete apetisante. Si sub afis scrie asa - las-o balta! Adica n-ai de ce sa-ti faci iluzii. Mosul isi face bagajele. Azi se urca in tren. Ploua. Sania nu-i mai e de folos. Are spiridusii in vagoane. Au platit bilet, au compostat, au falsificat, au dramuit, au facut tot ce trebuie. Ce mai vreti?