joi, 7 aprilie 2011

O noapte paravan

Ceva sa crezi, daca ti s-ar da. Ceva sa uiti, daca ti s-ar permite. Ceva sa mergi, daca ti s-ar asterne. Ceva sa mori, daca ai avea cum sa te intorci. Crede ca nu. Nici asa, nici altfel. Ar fi ca si cum, ca si cum toate s-ar transforma doar in imagini, nu si-n profunzime. Dar cata profunzime trebuie pentru un chibrit? Cata asteptare pentru o legatura de marar? Si mai ales pentru un gand. Pe care sa-l legi doar de tine, ca sa nu-l pierzi. Nici macar in buzunar nu mai ai incredere. Nici in propria-ti vointa. Nici in drumul care iti cheama pasii. Cerul. Da, el, daca in umbrela s-ar transforma, daca in ochi ti s-ar aprinde, si-o noapte paravan sa-ti fie pentru toate placerile. Stai. Doar atat. Picaturi pe sira spinarii, un suras, o floare, un sant. E ca si cum ai privi in jos, mai mult decat ti-ar permite umbra. Si uiti. Si mergi. Si crezi. Si mori. Pentru ca stii drumul...