duminică, 30 octombrie 2016

Povestea unui colt de strada




Etajul zece


– De nu mi-as pune cenusa-n cap! Sta si vomita printre garduri. – Vai, ce de scaieti pe lumea asta! Spui tu ca vezi in fiecare zi, de parca ziua nu-i asa de mare. Nea Petrica, de ce nu te duci sa te culci? – Eu?
Ea zbiara, c-o tata-n vant si c-o falca-n oala de ciorba de la etajul zece, ca liftul nu merge. Auzi? Liftul nu mergea, auzeam, dar copiii, scaietii deci, ma lasau in fundul gol, cu chiloti cu tot. Ma luau la tranta in obor. Vai, ce oratanii!
Unde-am mai vazut eu mirosul asta? – se-ntreaba, de parca mirosul se vede, si-mi explica: se vede, el exista, deci se vede. Nu l-am inteles niciodata pe nea Petrica, de la etajul zece, dar ciorba e gata si m-a invitat, asa ca nu mai ametesc omul cu intrebari.
Era o zi tare ploioasa, de martie, pe care lumea o asteptase senina, ca era Ziua Femeii. Dar femeile nu se sinchiseau de prezenta cozilor barbatesti la cadouri. – Eu n-am nicio prietena, i-am spus prietenului meu, Petre, care statea cu curu’ pe scaunul descleiat, gata s-o apuce la vale pe scari si sa-l scoata din lingura lui.
Aveau o casa de doua camere si nu se temeau de cutremur, asa cum se teme omul ca ramane fara casa. N-ar fi dat alte milioane pe nu stiu ce doua camere facute-n ziua de azi, ca n-aveau incredere-n constructorii tineri din cartier, care s-au specializat in constructii metalice, pentru buticari.
Trecem la felu’ doi si discutam despre politica. O luasem razna cu sosul, nevasta-sa manca de pe masa si aduna firimituri de pe jos, inaintea pisicii, dar nu scapau din ochi sticla de bere, din banii mei, ca era rece si le interzisese doctorul sa ia racituri, ca aveau amigdalele scoase de curand, impreuna.
Oboseau vorbindu-mi despre viitor. Eu ii ascultam si nu ma prapadeam dupa mancarea lor, cu gandul la casa mea din celalalt cartier, unde gunoierii nu venisera de trei saptamani si sobolanii cotrobaiau prin limuzinele nou-aparute. – Nu va mai saturati sa va luati atatea masini! – De unde piese de schimb pentru rablele astea straine, de mana a saptea? Imi aruncau cu ceva-n cap, mai mult cu cartofi si conopida, ca-s mai ieftine, dar niciodata n-am bagat nimic in buzunar...
Le ziceam sa mergem la un film, dar pe nea Petrica il apuca somnul, iar nevasta-sa nu poate sa sufere aerul statut dintre scaunele de cinema. – Cica se partaie prea multi acolo, asa mi-a zis vecina! Ea a fost acum doi ani si au scos-o cu salvarea, ca facuse atac de inima.
Dupa ce-am iesit din baie, am zis ca plec, imi luasem pantofii, haina, palaria. – Unde pleci? – Acasa. – De ce te duci tu acasa prea des? De ce nu te duci la femei? – Ai ceva cu barbatii? Ies inainte sa raspund. Ragusisem de nervi. Auzi, cum poate sa raguseasca omu’! Ce-o sa se faca ei fara bancurile mele? Si-au dat seama ca nu trebuia sa se bage-n viata mea intima? Dar intrebarile au curs pana la parter, ba chiar pana-n statia de tramvai si ma chinuie un raspuns pe care nu-l vad.


Muzica clasica
 

Tramvaiul circula deviat printre ape si gropi, mucegaiul domina orasul si blocurile seamana cu pietre pe care ai vrea sa le arunci, una cate una, in apa, sa faca valuri. Un batranel ma intreaba la a cata statie e centrul si eu habar n-am, dar il trimit la vatman sa-l enerveze cu plescaitul lui. M-a umplut cu saliva neimprospatata cu pasta de dinti.
– Vezi ca aia sunt hoti de buzunare! M-am asezat pe scaun, dupa ce fetita asta m-a avertizat de furt. Cica ea ii cunoaste. Dar cine nu-i cunoaste? Eu nu-i vad niciodata la lucru, dar ei umbla cu plasele goale, cate cinci-sase indivizi, cu palarii negre si baticuri la gat, sa semene a salvatori de Craciun trecut si anemii inexplicabile. Vai, ce filozofez! Ma prinde filozofia picior peste picior, dar ma intorc la timp si o intreb cum o cheama. – Mona .
O vad pe Mona cum isi trage fusta peste genunchi, dar ii spun hoteste ca nu intentionez s-o dezbrac din priviri. Ea-mi face cu ochiul si-mi intinde cartea de vizita cu numarul de telefon schimbat. – E de luna trecuta, ca sa scap de fostul sot. Ma ridic la prima statie si o invit la cofetarie, pentru banii mei, dar cu maruntisul ei putem bea un vin bun, de la alimentara, acasa la ea.
Pune o caseta cu muzica clasica. – Mozart. Si-mi povesteste din copilaria ei, omitand perioadele de indigestie si operatia de apendicita. – Niciodata nu m-am schimbat mai repede ca azi! Nu stiu ce-a fost cu mine de te-am invitat sa bem vin, din banii mei, acasa la mine, aratandu-ti dulapul meu cu rufele curate, si masina de spalat ruginita, si peretii uzi de la vecinul de deasupra.
Vreau sa ma duc la baie, dar mi-e frica sa nu fuga din propria ei casa, din cauza mea. Auzi, din cauza mea! Pentru ca nu beau decat o juma’ de pahar de vin si ma-mbat ca un ogar pedepsit la cinci tone de tras in trei zile.
In sfarsit, vine filmul serial. Ne-apuca intunericul si cascam in acelasi timp, ceea ce face de inteles faptul ca ne vom culca impreuna. Oare am inteles bine? Niciodata n-am invitat o femeie, prin intermediul vocabularului trist si intortocheat, sa se culce cu mine, iar acum ma suprind cascand in casa unei necunoscute. Iar ea stinge televizorul, ca se face intuneric din perete-n perete si se dezbraca, in timp ce ultimul tramvai opreste in statia din dreptul destinului nostru. – Ce frumos vorbesti despre destin! Zice ea cu slipul meu in mana.
Ajung cu doua ore intarziere la serviciu, ma bag in sapuneala sefului, ma scoate de guler si-mi da salopeta s-o curat de vopsele, spunandu-mi ca am toata ziua taiata. Dar nu ma-mbat cu apa rece, spunandu-i ca trei zile la rand, saptamana trecuta, am lucrat peste program, si-altadata tot la fel s-a-ntamplat, dar nu ne-a dat nimic in plus la chenzina. Se holbeaza la cratita mea de creier incins si-mi da un pumn in maner, de-mi sare omleta direct in varful nasului, inrosindu-l cu sange de proasta calitate, din cauza alimentatiei. Fug sa m-ascund dupa niste butoaie, dar pietrele ma urmaresc la tot pasul. – Ce caut eu in dimineata asta aici, sperand sa fiu dat afara? Chiar la asta m-am gandit de-o luna-ncoace, nemultumit de salariu.
Mi-am cautat serviciu toata ziua, draga, ii ziceam la ureche, si saream ca lacusta din tramvai in autobuz sau mai luam si-un troleibuz, draga mea. Si nimeni n-avea nevoie de mine, ca nu eram prea bun la ce faceam, iar altii mi-au pus o matura-n mana, dar de data asta n-am mai vrut eu. Eram in pragul somajului, dar mi-e frica de injectie, iubita mea, sa fac analize pentru fisa de somer, stii tu. Ea stie, ca nu mai primeste nici somaj, nici alt ajutor, dar traieste din trotuar. – Nu ma doare ca fac asta, dar tu n-ai fost agatatul meu, chiar daca erai in tramvai, ma asigura ea si ma-ntind s-o pup, cu florile-n brate.
Iesim la plimbare pe bulevardrul dintre blocuri, mestecand guma fara gusturi pretentioase.
Faceam baloane si ne uitam la oameni cu pantaloni si fuste, din culori sumbre, cautand cozile cu preturi mai mici. Dar noi, la brat, am mancat si ne e pofta de porumb fiert, asa ca intram in piata si ne tocmim la doi stiuleti cu carii, ca nu ne convine pretul si suntem injurati printre dinti. Mancam cativa metri mai incolo, de la o cucoana cu palarie si un sac de plastic aburit, ca ne si frige porumbul, dar am uitat sa punem sare. – Pamantul e sarat, are si planta sare. Si noi avem sare in sange, imi explica Mona.
Ce face omul dintr-o ploaie! Eu ma spal la cap in balcon, ca nu e apa de doua saptamani. Galetile se umplu cu apa, pentru closet, unde miroase mai rau ca-ntr-o unitate militara. Dar, mai stii, daca nu m-or pune sa le spal veceurile, ca recrut, intr-o buna zi! Ma gandesc cu groaza la boschetul unde va trebui sa ne facem nevoile fiziologice, cum ii spune la mirosul insuportabil, ca baia noastra e plina, tocmai cand ne-a apucat cufureala, Dumnezeule! Altfel, ai putea sa spui ca suntem facuti unul pentru altul, daca te iei dupa beleaua ca nici la ea acasa, nici la mine acasa, nu curge apa. Tot de doua saptamani?


Vremurile din buzunar


Vai, domnule Camil, dar ce cravata aveti! Remarca Mona, dand din buric chiar pentru prietenul nostru, patronul. Se-alesese praful de scumpa slujba. Trebuia sa ne castigam existenta pupand in fund pe fiecare, cat ne arunca din banutii lui. Nu-i asa, Pufulet?
I-am luat o paine calda Monei mele, de nu mai ramasesem cu un sfant, iar buzunarul m-am gandit sa-l cos diseara, la gura sobei. Auzi, ce vraja cu lemnele astea trosnind, la bloc, Dumnezeule, ca nu cadea plafonul pe noi de caldura ce faceam!
Mergeam si la spectacole, era perioada noastra buna, cand castigam cateva mii pe zi, dupa ce le spuneam cat de isteti sunt. – Frumusico, ce ochi ai, vino sa te pup! Si ea se ducea cu el, dupa perdea. O auzeam strigand dupa o cana cu apa. – Spune-i burtosului sa nu mai gafaie, ca-l lasa inima. Era prin decembrie sau ianuarie? Vai, ce-am uitat! Asa se uita vremurile bune, spun de sub plapuma, dupa ce-am facut o baie fierbinte la picioare si-am luat o pastila de tuse. Eu faceam ca pestele, frumusico, tu ocheai barbatii cu funduletul plin de bani si ne pupam dup-aia cu doldora de maruntis. Vai, ce mai chefuiam! Nici macar tramvaiul nu-l mai luam. Aveam masina mica, neagra, gagica mea, si mergeam la trei ace, cu cravata si pantofi de lac, pana am aflat ca nu se mai poarta. Iti aduci aminte cum m-am descaltat in mijlocul strazii si am dat cu ei de pamant, de-am intrat in primul magazin de-“ncaltaroaie”? Vanzatoarea ne-arata niste pantofi din piele de sarpe. Afurisito, si-ai pus ochii pe ei. – Gata, p-astia-i luam, ai sarit de cur in sus. Da’ pierdusem banii. – Asta-i buna, cum sa pierzi banii, dupa doua sticle de bere la „Ciupitul”, in colt? – Draga, la carciuma aia cu trei sfinti pe pereti si-o chelnerita cu buricul rosu de muscaturi. Dadeai banu’ si muscai. Ah, ce vremuri, mandruto!
Si-apoi ne-am luat o casa la marginea orasului, cand afacerile mergeau bine. Il cunoscusem pe seful politiei, mare smecher. A vrut jumatate din afacere, i-am dat, frumoasa mea, dar nu banii sunt cei mai importanti. Seful te-a vrut de cateva ori, i-am vazut ochii bagandu-se sub fusta ta, Monalita, si ce mai scormoneau ei acolo, ce te mai gadilau, de-ti intra-n cap sa fugi cu el, intr-o noapte, pe ceata. Dar te-am prins si te-am batut, fetito, de te-am lasat schioapa, iar pe politist l-am dezbracat la pielea goala, afurisitul. Si-ncepuse sa dardaie, striga la mine sa-l las in pace. Si l-am lasat in mijlocul campului, de-am ras cand l-am vazut, dupa trei zile, la televizor, zbierand ca s-a luptat, auzi, cu douazeci de talhari si el era singur si luat pe la spate. De l-au facut general, dup-aia, cu ordin si medalie.
Stateam in pat si ne gandeam la viitorul nostru, dar n-am mai iesit din casa vreo doua saptamani. – Nea Petrica, adu-ne ceva de mancare, ii dadeam telefon, si ne aducea salam in buzunar si venea cu cratita de ciorba de la nevasta-sa, de mancam cu noduri. Am inceput sa bem numai sucuri. Si pe urma zici tu sa fugim din tara, inot, ne facem o fabricuta de suveniruri. Auzi, ce sa faca ea cu suvenirurile? Sa le “bage”-n fabrica. De i-am zis sa si le bage-n alta parte si m-am culcat.
Ah, si cand o sa se aleaga praful de toti! Dormind in blocuri si sforaind pe la cozi de slanina, sa-ti dai si ultimul ban pentru o buca’ de sunca, sa faci copii si sa-i hranesti, si sa muncesti de la sapte dimineata pana la sapte seara. Cica e un patron care plateste bine ore suplimentare. M-am dus la el, bat la usa, apare badigardu’. – Ce vrei, ba? – Sa vorbesc cu dom’ patron. – Da’ tu cine esti? – Eu am venit sa m-angajez. – Du-te la serviciu’ cadre. – Du-te-n ma-ta! De mi-a tras un sut in falci, de l-am pomenit cu doua palme-ntre nari, da’ m-a izbit de usa. Sa vezi ce de birouri am daramat, si cum fugeau functionarele, lasandu-si fustele la voia-ntamplarii. De fugeau sarmalele-n geamuri si-n tandari i-am facut capul barbosului de gras, cu bastonul. Da’ nu mi-a altoit decat doua, inainte sa-i rasucesc chelia pe din dos.
Dumnezeule, cum mai curgeau telefoanele de-nmormantare, si condoleante, si pupaturi! Ia-o din loc cu masinile, plimba sicriul prin cincisprezece intersectii, la obiceiul lor, si scoate preotul in ploaie, sa citeasca-ngropaciunea, de ne-am facut numai noroi. Sa vezi ca nu intra cosciugu-n groapa, sapasera-ngust groparii. De banuti, uitasera cati banuti le-am dat! Si s-au pus pe treaba, curgeau siroaiele, pamantul se lasa pe alte morminte, pana l-am bagat cu franghiile pe decedatul nostru, de-am zis ca o suta de ani nu mai intru-n cimitir.
Dar am uitat sa-ti povestesc cum mi-am facut restaurantul. Da’ lasa, altadata. Cert e ca s-a boierit lumea, nu alta. Mona m-asteapta crosetand, cu doi caini langa ea, la gura sobei, cu foc mare, cum ii place ei, de credeam c-o sa-mbatranim asa. Dar iata-ne azi in divort. Ca eu nu mai pot sa fac fata, ca vrea cate doi barbate. De-am ramas nauc cand am auzit-o. Si-am ras, de nervi.
– Auzi, da-mi o ceasca de ceai si-un antinevralgic, papusico. Stateam la bufet si comandam pe nesaturate pateuri cu branza. – Da’ sa fie fierbinti! Dupa ce-i lasasem bucatarului-sef un bacsis gras. Si-o muzica, nea Petre, ca-n vremurile cand dardaiam prin tramvaie, ti-aduci aminte? Plangeam ca un copil si ma stergeam cu maneca de la costumul negru, ca nu ma cunoastea lumea-n cartier decat la costum si cravata, sa am camasa scrobita si ceas de aur. – Nea Petre, ce facem noi cu femeile? Il luam de gat si-l pupam. – Sa le-aruncam in pat si sa ne-mbatam. Si muzica tropaia mai tare-n capu’ nostru. Si-n seara aia ne-am distrat de minune, ca la vremurile ce se duc si te-ntorci sa le bagi in buzunar, cu tot cu bacsisul pe care-l pastrezi pentru urmatorul chelner.

Fum de noapte


– Ce pacat savarsise-n viata lui, Pufulet, tu stii? De parca nu si-ar mai lua ochii de la scumpa de ea, mironisita, pe care-o batea de-i sareau capacele si ne trezeam la puscarie, fetito. Balega si scrum de destinul nostru!
Am sa merg mai departe, s-o sun pe Mona, dulcele meu extaz, care m-asteapta. Ce zici, Petrica, cu ciorba de potroace, n-ai vrea sa mananci? Acum suntem borfasi. La mijlocul noptii intrebam lumea daca n-are bani si umbli descult printre randuri de paini uscate, la brat cu cainii vagabonzi. Hai, da-o dracului de treaba si nu te mai lua la bataie din orice fleac! Ziaristul mi-a spus c-o sa fie bine, cica se da o lege cu impozitele micsorate, sa ne mai intre si noua un ban, ca sa nu mai zici ca ne-am plimbat toata ziua prin carciumi si-am mancat la alune, Petricule, de nu mai pot sa m-asez pe vine.
Gandesc profund. Amalia ma prezinta parintilor ei, cu cravata noua si rochie se seara. Servitoarea ne agata cate-un globulet la tava. – Ce-i aia sa-ti agate globuletu’? Ii zic eu sa-mi mai puna unul. – Asa se zice la cotlet, ca sa nu ramana farfuria goala. Si-ncepem sa tragem din tigari, ca-ntre barbati, stii tu cum e cand se pun intrebari inaintea casatoriei. O gasisem pe Amalia grasa si amabila, avea bani, proasta. Si ma mangaia pe varful nasului, sa-mi spuna ca ma iubeste, pe ultimul rand la cinematograf, cand luminile se stingeau si ma punea intr-o situatie delicata...
– Hai, da-o dracului de poveste, Pufulete, ca ma-ncurci cu pleoscaielile tale, spune ceva ca lumea, daca nu te culci. – Pai, n-am luat-o de nevasta, am vrut sa mananc si eu bine, ce mama dracului. Sa stai logodit cu fiica unui burtos de patron. Mai bine ma faceam preot, nea Petre, cu biserica nu stau prea rau. Dar vorba e ca te fura prea multi, nu-i asa? Mi-au aruncat in carca vreo douazeci de cotizatii si comitete, de-am fugit. Hai sa ne-asezam, ca de-aia ne facem atata sange rau, Petrica. Mai bine c-o femeie frumoasa si desteapta, o iei de la servici, o duci acasa. Sa nu uiti sa faci asta-n fiecare zi! Si pe urma incerci un mod de a-ti spune gandurile, s-o ai mai repede. Ai vazut cum isi deschid picioarele, ca atunci cand intelegi o explicatie, mai omule. Si te legi la cap de durere, dar ce importanta mai are?
Am luat-o din loc. M-a rugat sa-i cumpar biscuiti, cu sosetele astea rupte-n trei locuri, de simti umezeala patrunzandu-ti in creier. Oare noi, astia mai cu par pe piept, suntem alesii destinului, Pufulet, sa omoram femeile cu privirile noastre cazatoare?!
Visam si ma-ntrebam cand a putut sa-mi treaca foamea, desi stateam cu punga la nas, cu praful alb, de-i zice cataratorul. Auzi, ce paine calda faci! – daca inhalezi o data. Si ce fripturi! – daca tragi in piept de doua ori. Si ce carnati. Amalia…
Ne spunem ca ce-a fost, a fost. Ne-am cunoscut la discoteca si-am mintit-o cu parintii mei bogati, ca morti erau. Si-ai sa vezi lacrimi si regrete, de-o sa le duca pe lumea cealalta, sa te judece, Pufuloi. Tu ce zici? Ma-ntorc eu la Mona mea, gravida-n patru luni, ca n-a vrut sa dea copilul, ii gasisem o baba, facea cu metoda ciocan, cu suspine si regrete. Ce ziceai?
Ma las cu capu-n jos si-ncep sa merg spasit la ancheta. Petrica, lasa-mi o tigara, n-am omorat pe nimeni, tu trebuie sa ma crezi, nu-i asa? Cica logodnicul Monei a fost injunghiat de adversarul lui cel mai de temut, Alfred-muschiulosul, ala care e carunt, cu plete, de-i zice malaxorul, ca scoate din rahat un sul de perle, ce n-a vazut Capitala-n toate noptile cu curve, nene! I-am explicat sa nu ma mai piseze la cap, Petrica. – Ia-mi un iaurt cu paine neagra. Pana la urma mi-au dat drumul, n-aveau probe, imi aparuse poza-n ziare, cu interviuri. Eu nu omorasem pe nimeni. Avocata mi-a spus sa stau linistit. Scapasem cu amenda.
Am luat-o in jos prin orasul plutind in fum de noapte, cu luna pe jumatate, si-mi treceau, Petricule, prietene, o sumedenie de ganduri. Ca sa vezi cum poate fi gasit un cadavru cu amprentele mele! De-au venit a doua zi si m-au umflat in puscaria orasului, de-am mai mancat si bataie. Si pe urma sa-i fi vazut cum isi cereau scuze, balegarii! Sa le spun ca nu sunt suparat, ca si-au facut datoria, din ordine tampite. Ca sefii tot o sa cada. Si-ai vazut ca l-au dat jos pe colonelul ala morcovit, care-mi tinea predici cu poligonu’ de tragere, unde-or sa ma puna ca tinta, intr-o dimineata rece, inaintea soarelui.
Ajung la Mona, cu burta la soare. – Ce faci? – Bine. – Mi-e foame. Mancam la aceeasi masa, cand ne iubeam si-i spuneam ce-o sa facem dupa dupa ce ne casatorim. Auzi, ce inventie si cu casatoria asta! Sa-ti faci pantofii-n comun si sa speli vasele, la televizor. Inainte sa te culci, trebuie sa te speli pe dinti si sa tragi apa, in timp ce-ti umezesti buzele, ca sa mai fie un pic de dorinta-n vorbele de dragoste. Cand o scuipai in parc, vorbindu-i despre juraminte, de scoteai batista , sa-i spui ca salivezi de emotie...


Nemuritori de gunoaie


Si-o sa vezi ce scoala facem! N-ai mai terminat de spalat, gagico? Ma ia in brate si ma baga cu nasu-n verdeata de otet. – Asta ce mai e? – Face bine la ficat. M-am invartit vreo trei ani printre nemuritori de gunoaie si-am dat de berea din cutie ruginita, sa faci clabuci, nu alta. Pufulete, de ce nu te duci, dom-ne, la ea, sa-i zici ce-ai pe suflet si sa va-mpacati? Casca din burta cu gemeni. – De unde stii? – Mi-a zis doctorul.
Ce-o sa ne mai distram noaptea, cand cu baloanele astea! Facea baloane de sapun si le prindea cu ata. Auzi, ce magarie-n nasu’ sefului, sa-i sparga-n spuma de nas turtit cu otet, ca la dolofanii cu limba scoasa. Si ce mai alearga dupa noi, ce ne mai injura si ne caineste! Dom’ Pufulete, fiti rezonabil, ce mama dracului, umblati dupa femei cu umbrela si va tineti ghetele prin noroi, dupa nenorocitii astia?
I-am spus s-o lase mai moale cu bautura. Mona i-a facut cartofi prajiti, picati cu branza, cum ii place lui, dar azi n-are foame-n el, vrea femeie. Las’ ca-l simte de la o posta si-i arunc-o ocheada, s-o tina strans pe la buci. – Auzi, dom’, care-i treaba cu bursa, mai castigi sau nu mai castigi? Dupa ce m-ai scos ieri cu masina-n oras, si nu mi-ai dat decat o inghetata, si ne-am dus la hotel de-a doua, sa ma rada toate curvele agatate-n clante cu trotinetele-ntre ochi. Vorbareata, curtenitoare, umeda tot timpul. Dac-o vrei mai rece, ii spui, mai calda, se da ea dupa colt si-si face felu’ doi, cu mana-n doua degete lipite, ca sa nu-si destupe amareala care-i iese prea cu lipici. Auzi la ea ce face-n ziua dupa-amiaza, cand isi scutura batista de la geam! Cica era un semn si la Mona se strangeau cu coada, cate trei. Numai cate trei lua, sa castige si ea o masina. Stiai ca n-are noroc la volan? E mai mare ca mine cu opt ani si umbla cu fuste lungi. Cica are picioarele paroase, de si-a dat cu toate cleiurile pe care i le-aduce un var de-al doilea din vapor. Si ea plange ca-i creste la loc.
Nea Petrica, hai la o dusca! Sub castan. Ne mai aducem discutii cu vremea cea buna de cand eram tineri si sfadosi. Mai stii cum ne scuipam prin clasa a sasea, si ce mai ore de biologie in parc, cu diriginta. Femeie frumoasa. – Am auzit ca are o fata, mai ceva ca la filmele de dragoste. Aveam si-un caine c-o laba alba, din fata, stanga. Nici nu mai tin minte cum il chema. Cum trece timpul! Ne ridicam satui, ne facem cruce si ne despartim cu lacrimi si sarutari. Cand o sa ne mai vedem noi, Petricule? Nu vezi ce vremuri? Nu-ti mai vine sa iesi din casa.


Coana de ea, bunica


Ce-o sa ne mai aduca zahar si miere la pat, iubitule, nu-i asa? Visam noi cu ochii deschisi, iar afara ploua. Nu mai ploua, draga. Se dezbraca si-si spala fata-n lighean. E, hai, ca esti buna, de unde-ai mai scos-o si p-asta? Cica se duce la vanat. Eram un leu si c-o pantera, cica ne mancam intre noi. – Sa nu mai vorbesti niciodata asa, puiule! Se piaptana. – Tu stii s-alegi o culoare mai buna, sa ne vada lumea mai bine, de cand avem bani. Ce prostie si cu banii astia! Cica era o fata de la casa cu bani. A luat foc o sacosa cu trotil. Sa vezi cum mai ieseam noi cu banet. Si aia se ardeau la fund, de beti ce erau. Ma-ndoapa cu caviar. – Mie-mi place mai mult ala rosu, e mai gustos. Parca n-ai mancat peste toata viata, Pufulica. Ce-i cu tine? Zambeste.
Iesim la aer curat. Se facuse de cina si noi ne bataiam prin dormitor dupa cercei si lanturi. Unde mi-ai pus bratara? Asta-i casa cu stafii. Au spus azi la radio ca trebuie sa evacuam casa. Rade si se tolaneste-n scaun, cu picioarele descleiate. – Ce-ai ramas asa nauc? – Ma gandeam la banii nostri. Poate-i mai bine sa-i impartim si sa ne vedem fiecare de-ale noastre. Ne bagam in afaceri si cumparam terenuri la tara, facem si concurenta. Si pe urma ne ducem la oras sa jucam poker. Pe mine ma lasi sa castig la prima mana, in amintirea vremurilor bune. Iar copiii nostri vor fi casatoriti si se vor uita la noi, holbati. Uite ce stie sa faca bunica, chioara de ea! I-a scapat pana si batista-n brau, de-i curg mucii pana-n closet. Si ea joaca la poker de-i fuge mustata la iubitul ei. Cica a fost amantul cel mai bun din lume, se batea cu sapte tantalai deodata si le baga sticla pe gat, de le sarea mustaru-n chiloti. Si vedea gagica cum se umfla dorinta arzatoare dupa patul cu arcurile moi, sa scartaie pana-i innebuneau pe vecini. Politia zicea ca toata lumea are voie de la stapanire sa faca zgomote de orice fel. Cica e ziua onomastica si nu se cade sa deranjeze oamenii.
Pe urma a venit o sleahta de tigani cu linguri. Ce faci, bre, cum te distrezi? Le ziceam sa mai termine cu pranzul la piscina, sa-si ia catrafusele si sa plece-n alta parte, ca pute locu’. Si se-ntelegeau bine dup-aia. Facusera un pact, sa nu s-agreseze unii p-altii si sa se intalneasca la un pahar cu vin. – De unde ti-ai luat masina asta, bre? O are de la ma-sa si se minuna de ea, ca iesea si se-nvartea. Intr-o zi ce i-a zis, ia urca-te tu, ma nene, la volan, sa vedem ce poti. Si cand i-a dat drumul, sa vezi ce praf facea, de se ducea tot satul si chiuia lumea.
Asa era pe-atunci. Mai murea cate unul, dar nu le zicea nimeni nimic urat de Dumnezeu, ca n-are cine sa-ngroape mortul. Le dadea bani fara dobanda. Cica nu e bine sa iei dobanda de la morti. Se ferea de raceala, ba se mai si oblojea cu ceaiuri de import. Alea curata stomacul. – Curata pe dracu’! Mofturi.
Se plimba prin gradina si-si numara degetele, sa vada cati bani a castigat la piata. Pe urma intra-n casa si arunca cu farfuriile-n pereti, ca au scazut preturile. Pe vremea aia se dadea faliment, nu gluma. Mai cantau din cand in cand, se mai si ciondaneau, sa treaca vremea, pe prispa. – Ce faci, nu ne mai spui nimic de stafii? – Era o scorneala, sa va fac sa plecati. – Numai sa nu ajungem din nou la oras, ca ma arunc la tramvai si ma numarati pe degete, sa vedeti de-a mai ramas din mine.
Coana de ea, bunica, ce mai joaca la poker si ne spune povesti cu tinereta ei. S-a stins lumina. Unde e lumanarea? Vezi ca e lanterna pe geam. Uite chibritu’. Ce-ai facut, fa, cu chibritu’? Hai, las-o moarta! Abia se misca. N-o sa ne mai omoram intre noi. Vai, ce de lumina ai facut! – Platesti lumanarile dublu, boule!


Eroul zilei


Pufulet era brutal, facea pe desteptu’ cu fetele din cartier, le ducea la discoteca. Auzi ce zice ala din colt, cica nu-i place de mutra ta! Si iesea o bataie, ca-n apa de ninsoare ce se lipea de fata lui. Numai ce vedeai ca se ridica dintr-un praf statut pe la bocanci si se duce-n ei, de nu le venea sa creada ce pumni dadea. Era o sarbatoare sa-l vezi aiurind asistenta si facandu-i pe tembeli sa ceara iertare de ziua lor cea neagra.

Dupa care incepea balul, cu gagicute care se lipeau de el, ca era eroul zilei si le baga cate-o mana-n pahar, de le scotea nadusite din pantaloni.




Dan Gheorghe 


(povestire scrisa intre 2 ianuarie si 10 martie 1995)